Salvatorii din Ungheni, în alertă

De mai bine de 10 ore salvatorii caută în râul Prut un băiat de 21 de ani din satul Gherman, raionul Ungheni. El a dispărut de acasă încă de ieri, iar rudele au anunţat poliţia în această dimineaţă. Pentru că pe malul râului Prut au fost găsite hainele tânărului, au fost alertaţi şi salvatorii. La faţa locului au venit scafandrii, dar nu au găsit deocamdată nimic. Căutările vor continua până târziu şi vor fi reluate mâine. Pe cazul dat a fost deschisă o anchetă.  

sursa: jurnaltv.md