„Voi decide: să fac doi paşi înapoi sau unul înainte”

Cu Irina Mănăstireanu am făcut cunoştinţă la târgul de nunţi organizat în premieră în oraşul Ungheni. Irina a fost unul dintre participanţii care a avut cei mai mulţi vizitatori.  Poate pentru că erau ademeniţi de exponatele dulci cu fructe exotice din vitrina frigorifică? A făcut un drum lung, tocmai din Milano, Italia, pentru a se convinge că întoarcerea acasă, merită tot efortul. Mai ales că  vine cu ceva nou – vrea să deschidă în oraş o patiserie italiană.
— De câţi ani eşti plecată peste hotare?
—  Am plecat într-o banală excursie, care s-a prelungit într-o aventură de şapte ani. Aşteptam să vină pe lume băieţelul nostru şi naşa mi-a spus că acolo medicina este cu mult mai avansată şi ar fi minunat să nasc peste hotare. Ne-am decis în ultimul moment, căci ne doream cu soţul să fim împreună.
— Cum ai reuşit să primeşti servicii medicale, doar erai o persoană venită din străinătate?
— Italienii nu se uită că eşti cetăţean străin, serviciile medicale îţi sunt oferite în orice moment. Nu am achitat nimic. În maternitate ţi se dă meniul pentru ca să poţi alege bucatele, toate ce ţin de igiena copilului şi a mamei sunt gratuite. Sunt săli în care există duş, veceu, totul este organizat pentru confortul  şi odihna mamei şi a pruncului. Poate o să sune banal, dar datorită medicilor italieni, copilul meu astăzi este în viaţă, căci s-a născut cu o afecţiune la inimă. Am primit îngrijire medicală de cea mai înaltă calitate, copilul a suferit  o intervenţie chirurgicală. Îmi aduc aminte cum medicii calm îmi spuneau ce se întâmplă cu copilul meu, eu nu cunoşteam italiana, ei îmi desenau pe foaia de hârtie inima, îmi explicau prin semne ce trebuie să facă pentru ca să îmi salveze copilul. Acum despre aceste lucruri pot vorbi fără lacrimi în ochi.
— Eşti licenţiată în jurnalism şi ştiinţe ale comunicării, ai acumulat o mică experienţă în acest domeniu, aici, acasă, dar ai ales să faci cu totul altceva, departe de casă.
— Mereu m-am bătut cu pumnul în piept, că am să fiu jurnalist, şi unul bun, dar după ceea ce ni s-a întâmplat cu copilul, mi-am dat seama că soarta nu este aşa cum vrem. Mi-am pus întrebarea, de ce, Doamne, eu, de ce mi s-a întâmplat tocmai mie, căci medicul mi-a spus că pe an în lume se nasc doar 6 copii cu o asemenea afecţiune. Mi-am zis că a vrut să mă îngenuncheze, dar totodată mi-a dat şi a doua şansă.
— De ce patiseria?
— Când copilul a împlinit 11 luni, l-am înscris la grădiniţă, dar eu am început să muncesc la o familie de italieni. De fapt, ideea de a face ceva nou mi-a venit mai înainte. Când eram însărcinată am intrat într-o patiserie şi am rămas încântată de varietatea de dulciuri. Vroiam să le gust pe toate, şi am zis că ar fi minunat să fac o emisiune culinară. Apoi am zis că vreau să încerc singură să fac dulciuri. Am început să frecventez nişte cursuri de patiserie cu plată. Am învăţat doi ani: jumătate de an – tipurile de aluat, apoi tehnica prelucrării şi pregătirii dulciurilor, după care a urmat un curs de pregătire a îngheţatei. Desigur, sunt cu mult mai multe cursuri în patiserie, dar eu am ales acestea. Tot atunci am fost invitată să muncesc într-un laborator de patiserie. Aşa numesc italienii, mini-fabricile, care sunt nişte afaceri de familie.
—  Ce îţi place la italieni?
— Sunt oameni deschişi. Nu am întâlnit persoane care să te considere  mai inferior, dacă nu ştii limba, obiceiurile lor. Acolo ai posibilitatea să creşti, să te dezvolţi. Dacă nu ai bani de a achita unele cursuri pentru a însuşi o meserie, sunt şi din cele gratuite. În mare parte, sunt foarte punctuali. Dacă ai convenit cu stăpânii că te vei afla la ei în casă de la 8.00 până la 15.00, atunci la ora 15.01 nu mai trebuie să fii acolo, indiferent dacă ai terminat munca sa nu. Nu le place când întârzii la muncă. Chiar dacă s-a întâmplat ceva neprevăzut, trebuie să anunţi. Atunci nu este nicio problemă.
—  Ce i-a plăcut cel mai mult copilului tău la bunici, la Bereşti? 
— Cu toate că este născut acolo, băieţelului nostru îi place foarte mult aici. Cel mai mult i-a plăcut să se bălăcească  prin glod şi să alerge după ploaie prin băltoace. Era încântat de fiecare animal domestic, de fiecare gâză care merge pe pământ.
— Presupun că ai anunţat patronul italian că îţi doreşti o schimbare.
— Tot naşa a fost cea care mi-a spus despre târg, m-a încurajat să particip.  Am vândut în două zile peste 1000 de  dulciuri, ceea ce m-a făcut să fiu şi mai încrezută în propriile forţe, să înţeleg că locul meu e aici, acasă.  Angajatorul italian a făcut posibilă prezenţa mea la târg. Mi-a oferit gratuit toată baza dulciurilor, cremele le-am pregătit timp de o noapte acasă. Mi-a spus că nu este nicio problemă, că dacă îmi doresc să încerc ceva, să o fac, ca apoi să nu regret.
—   Ce înseamnă pentru tine „revenirea acasă”?
—   Zilele acestea plec, acolo o să decidem ce facem – un pas înainte sau doi înapoi. Ştiu că îmi va fi foarte greu, dar mă văd acasă. Îmi doresc mult să deschid o patiserie cu aromă italiană. Sunt capabilă  să îmi transform pasiunea într-o afacere profitabilă, am şi curajul, şi cunoştinţele necesare. În plus, cine va face schimbarea, dacă nu noi, tinerii?

sursa: www.unghiul.info